Ela

12.1.13.21.12.20.9.1.14.9

soniologia — Mon, 18 Apr 2011 20:43:45 +0000

Nici nu mai stiu cine esti. Daca mi-ar vorbi cineva despre tine nu cred ca as indrazni sa spun ca te cunosc.
As zambi. Eu te stiu cum nimeni nu ar putea sa imi povesteasca.

Numerele pare nu au fost niciodata importante pentru mine, imi discreditam pana si propria aniversare. Si totusi, de doi ani asta s-a schimbat. Sunt intamplari pe care te bucuri ca le-ai trait, ca ai fost in locul si la momentul potrivit.

Mai departe de idealizarea ta, cred ca m-am indragostit de imaginea ta despre mine. Felul in care ma pictai in mii de culori pe care eu nici macar nu puteam sa le deosebesc intre ele.

Mai mult decat in orice zi, AZI esti fascinant.
La multi ani!

U didn’t want me.

soniologia — Thu, 18 Nov 2010 22:09:58 +0000

Nu îmi mai e dor de tine. Nu îmi mai e dor de nimeni.
Tot ce credeam că puteam simți pentru cineva a fost distrus de altul ca tine. Recunosc, eu i-am permis sa omoare tot.
Nu mai vreau nimic, nu mai aștept nimic. Și e cu atât mai ciudat cu cât lucrurile astea chiar se întâmplă și nu sunt doar vorbe goale.
Ai nevoie de niște elemente puternice care să te trezească la realitate.

Degetele îmi miros a portocală și tu nu îmi mai dai furnicături pe sub piele.
Ai fost atât de abil și de iscusit în a distruge tot, încât nici atunci când am vrut să te opresc nu am avut nici o șansă.
În final tu ai ce ai crezut că îți dorești, iar eu am ce îmi trebuie.
O ecuație simplă, fără pasiune și noduri în gât, doar o soluție aparținând numerelor naturale.

Dacă e mai bine așa, cui îi pasă? Trecem prin viață și mergem mai departe.

Incredibil

soniologia — Tue, 14 Sep 2010 21:55:36 +0000

M-ai facut sa scriu despre lucruri pe care acum nu le mai recunosc. M-ai facut sa simt povesti unice in timp si spatiu.
Mi-ai dat mai mult decat as fi putut vreodata sa cer sau sa sper.

Uneori sunt pur si simplu norocoasa de oamenii care vin si aduc cu sine lumea toata.

Incredibil sa ai timp sa simti, sa scrii, sa doresti.

Mult prea mult…..Totul

Mai mult..mai departe

soniologia — Tue, 14 Sep 2010 21:39:39 +0000

Am uitat ce mi-ai zis. Acum o secunda erai aici si imi spuneai, acum 10 secunde te auzeam, si acum nimic. Spre norocul meu sper ca a ramas adanc in subconstientul meu si ca mai presus de cuvinte se va pune in practica fara sa stiu ca tu mi-ai zis vreodata asta.

Uneori lucrurile sunt mai mult de orice ti-ai putea imagina. Atunci cand ai lacrimi in ochi de emotie inseamna ca ai depasit tot ce credeai tu ca poti simti.

Nu pot decat sa ma bucur de toate lucrurile care se intampla, si de orice clipa care iti rascoleste sufletul pana la ultima rasuflare.

Nu pot sa scriu, a fost doar o iluzie ca valul de trairi s-ar putea pune in cuvinte. Cuvintele nu exista. E mai mult de atat.

Hurts again

soniologia — Tue, 01 Jun 2010 20:06:10 +0000

O sa scriu pentru ca nu pot plange.

Prima saptamana este cea mai grea. Abia astept sa se incheie. Astept sa se intample multe lucruri de parca atunci cand va fi mai bine, chiar va fi mai bine.

E asa de ciudat, nu ma asteptam sa ma doara asa de tare si probabil ca de asta imi si doresc sa treaca mai repede.

Timpul asta cum face el lucrurile vazute si nevazute.

Mi-e teama. Mi-e teama ca nu o sa mai stiu sa iubesc, mi-e teama ca nu voi mai fi iubita, mi-e teama ca astea doua lucruri nu se vor intampla simultan. Mi-e teama ca nu ma va tine nimeni in brate seara si nu voi lua micul dejun cu nimeni. Mi-e teama ca nu ne vom creste copii impreuna, mi-e teama ca nu vom merge impreuna la Disneyland. Mi-e teama ca nu voi stii sa te aleg din multimea de acolo. Mi-e teama ca dupa alti doi ani voi ajunge din nou aici, pentru ca esti prea mic, pentru ca nu stii, pentru ca ne dorim altceva. Pentru ca eu nu am stiut ce vreau de la inceput. Pentru ca am crezut in iubire, pentru ca am vrut sa imi salvez sufletul, pentru ca mi s-a parut ca poti trai viata asta si idealist nu numai realist.

Mi-e teama ca nu ma va tine nimeni de mana, ca nu voi avea in bratele cui sa plang. Mi-e teama ca ma va insela, ca nu imi va fi alaturi. Mi-e teama ca s-a terminat. Mi-e teama ca orice despartire e de fapt inceputul unei vieti de singuratate.

Mi-e pur si simplu frica sa fiu aici si acum. Si nu imi doresc nimic, nici nu stiu ce sa imi doresc. E din nou gol. Si vreau sa se termine cu toate gandurile astea care zboara aiurea, vreau doar sa taca si sa fie liniste. Liniste si Gol.

5268584264

soniologia — Sat, 17 Apr 2010 21:15:23 +0000

Imi inchipuiam ca o sa scriu povesti nemuritoare despre el, ca lumea lui vazuta prin ochii mei va ramane intr-un roman pe care sa il stergi de praf peste ani.

Imi imaginam ca nu o sa ne mai vedem niciodata, decat poate la cel 4 Iulie, dupa acei 18 ani, pe care eu il voi uita, iar el il va tine minte pentru ca il are scris pe o foaie ingalbenita pusa intr-o cutie veche de amintri, uitata in garaj.

Imi inchipuiam ca as putea face lucruri minunate de un 18 care pentru multi, mai putin el, inseamna cu nimic mai mult. Anul trecut nu am dat niciun semn de viata de teama ca ziua perfecta cu cea pe care destinul i-a ales-o, va fi intunecata de mine.

Imi inchipuiam ca o sa mai privesc pe cineva in ochi atat de profund pe cat ma provoca el.

Imi imaginam ca o sa imi fie infinit de greu sa traiesc cu gandul ca am petrecut o noapte la el si am privit luna goala.

Imi imaginam ca este atat de greu sa cunosti pe cineva si nu iti poti da seama de unele lucruri nici dupa o viata, si totusi totul parea atat de simplu cand mancam o prajitura in parc. De parca cu un simplu gest imi povestea ani din viata lui.

Imi imaginam ca nu voi scrie nimic in seara asta.

Imi imaginam ca azi ii voi spune la multi ani.

Break-up Statement

soniologia — Sun, 27 Dec 2009 20:29:10 +0000

Te trezesti intr-o dimineata ca omul care dormea langa tine in pat nu mai este, la fel si lucrurile lui din dulap, ca si telefonul aruncat pe noptiera si cartile de pe masa din sufragerie. Te trezesti intr-o zi ca cel la care dormeai in fiecare joi si la care ramaneai peste weekend, nu mai este nici macar la un telefon distanta pentru ca nu te mai suna si nu il mai poti suna.

Se intampla totul intr-o dupa-amiaza sau intr-o seara la metrou la Unirii sau oriunde altundeva pe pamantul asta in care pur si simplu el pleaca, sau dimpotriva tu pleci, dupa niste lucruri spuse fara sens, dupa ce esti convinsa si el este convins ca nimic nu se mai poate repara de data asta, ca toate sunt de prisos.

Era oricum un moment pe care il asteptati amandoi, erati convinsi ca va veni, nu se putea sa fiti chiar voi cei cu iubirea din stele, ei sunt exceptiile, voi in schimb sunteti regula. Stiati ca o sa se intample, stiati chiar si ce melodie se va potrivi cel mai bine pentru despartirea voastra, radeati pe seama asta si doar ignorati posibilitatea ca se va putea realiza cand intamplator ati fi discutat despre asta. Insa stiati ca va veni si desi nu va doreati, insa oricat de bine ar fi fost, era prea bine sa fie adevarat, iar oricat de rau ar fi fost, era prea rau de suportat. Si atunci totul se termina, irational, asa cum a inceput. Pentru ca in iubire nu exista rationalitate.

Atunci cand te indragostesti nu o faci cu capul si nici nu decizi tu care este persoana care va beneficia de toate nebuniile din inima ta. Atunci cand te desparti desi ai iluzia ca ai cantarit totul de mii de ori, o faci fara sa stii, pentru ca iar, ceva din interiorul tau a cedat si a vrut sa opreasca orice ar fi existat inca acolo.

Insa putine lucruri se termina cu adevarat cu o despartire, cele mai multe abia incep.

Si cand in sfarsit s-a terminat, de fapt nu ai nici cea mai vaga idee ce s-a intamplat, de ce s-a intamplat si mai ales ce se va intampla de acum inainte. Ca de obicei, esti luat prin surprindere, total buimac in fata unui inevitabil care s-a produs, oare si ireversibil? Dar asa e, atunci cand doare cel mai tare, si daca ati tot fost impreuna sau nu la diverse momente ale relatiei voastre, de data asta se simte cel mai profund finalul. Mandrie sau nu, lipsa de reactie sau incapacitate de reactie, n-are importanta, pentru ca multa vreme de acum inainte nu veti mai auzi unul de celalalt. Asa e normal pana la urma, o flacara atat de mare nu se poat stinge daca tot pui busteni pe foc. Este vestitul “timpul le rezolva pe toate”, pentru ca suntem inzestrati cu speranta de la primul moment in care ne-am nascut.

Si pana la urma mergi mai departe, niciunul din voi nu cedeaza, nimic nu se intampla, pare logic si normal sa fie asa. Fie ele o mie de nopti in care iti vine sa te urci pe pereti sau in care plangi pana dimineata, este firesc ca din toate relatiile sa ramanem numai cu cele mai bune amintiri, si pana la urma se pare ca au fost si unele nasoale rau, din moment ce acum nu mai sunteti doi impreuna, ci doar doi separat.

Incepi sa analizezi rational o poveste irationala, e total anormal. Nu numai ca nu vei afla nimic, insa cu cat crezi ca incepi sa intelegi mai multe, cu atat te afunzi in niste lucruri care nu au existat niciodata, sunt doar create de mintea ta in cautare de justificari pentru lucruri care nu pot fi justificate. Mii si milioane de intrebari de fapt nu ar trebui puse. Si se intampla sa le tot pui, peste o luna, peste doua, peste trei, peste sase, peste un an sau poate doi. Si atunci totul pare din ce in ce mai ciudat. De ce atat timp si totusi te gandesti la toate lucrurile acelea? Au fost oare lucruri nerezolvate pe care ar trebui sa le lamuresti? Nu chiar, pana la urma ati ajuns la un punct in care fiecare a declarat ca a facut pace cu trecutul, ba chiar si simti ca totul este in regula, ca ce a fost a fost, important este doar prezentul. Dar lucrurile nu se opresc, nu sunt chiar asa cum credeai tu ca sunt, nu sunt chiar atat de simple. Si te face sa te intrebi daca nu cumva iubirea voastra era scrisa in stele? Daca nu cumva chiar voi erati exceptia?

Cum poti stii asta?

Nu poti, niciodata nu vei stii asta daca unul din voi nu va ceda.

Mi-a placut un citat al lui Paler in care spunea ca daca oricare din femeile din viata lui s-ar fi intors i-ar fi cazut in genunchi. Nu cred ca e cazul aici, insa nu se va intampla nimic, daca niciunul din voi nu va actiona in niciun sens. Si probabil nici nu o veti face, pentru ca pe langa mandria cu care fiecare din voi este inzestrat, aveti si capacitatea asta de a considera varianta voastra din poveste ca fiind cea adevarata. Mai mult decat atat stiti sigur ca irationalitatea deciziei de a va desparti, tocmai prin caracterul asta al ei de “irationala” este cea mai buna. Nu mai stiti de ce ati facut-o si nici nu mai vreti sa va explicati, este totul cat se poate de clar, desi n-aveti nici cea mai mica idee. Au fost o groaza de sentimente care v-au dus in directia aceea si ati cazut prada lor. Pana la urma cine are nevoie de astfel de tensiuni, de astfel de nebunii, ce e facut e bun facut si gata. Si nu toti oamenii sunt facuti sa stea impreuna, poate ca ai pierdut 2, 3, 6 ani din viata ta in alta parte decat cu sufletul tau pereche (daca exista asa ceva) care te astepta, in timp ce tu erai in pat cu cel care urma sa isi periuta de dinti din baie.

Si apoi, incerci sa iti refaci viata, pentru ca asa e normal. Si cunosti tot felul de oameni, care nici nu iti plac, nici nu iti displac. Ce s-a intamplat cu scanteia aia de inceput, ce s-a intamplat cu iubirea, cu sentimentul asta de a fi indragostit? Unde a disparut? Doar pentru ca am iubit o data nu mai avem dreptul sa iubim inca o data, de doua sau de mai multe ori? Doar pentru ca am avut fluturasi in stomac pentru cel care a intors spatele si a plecat, inseamna ca a luat si fluturasii cu el? Pana la urma erau ai mei, in stomacul meu, ii vreau inapoi?

Ce sens are sa fii in relatii in care ti se ofera totul, in care ai toate lucrurile pe care nu le aveai in partea cealalta, in care ti se arata cum ar fi fost daca totul ar fi fost? Ce sens are sa fii cu oameni care te iubesc si iti spun ca te asteapta sa iti treaca junghiul din inima, sperand sa va indragostiti? Iubirea este si nu este o telenovela. Fetele bune nu trebuie sa ajunga cu baietii buni, ci cu cei care le fac sa pluteasca. Iar baietii buni la fel. Poate ai noroc, poate cel pe care il vroiai, cu rabdarea si perserverenta lui, iti aduce fluturasii inapoi, dar ce se intampla in caz contrar. Ce faci daca te vezi cu unul, cu doi, cu trei si nu esti pe un norisor?

Atat de complicat sa supravietuiesti in lumea asta unde standardele sunt in favoarea cuplului si casatoriei. Stai putin, ca nu este nevoie sa ma casatoresc pentru a fi fericita si nici nu este nevoie sa fiu intr-un cuplu pentru a fi fericita. Ce, crezi ca nu mi-as dori? Cine nu si-ar dori? Dar nu imi pune securea deasupra capului, pentru ca nu va face decat sa nasca sentimente necurate de ambele parti. De ce sa imbogatim lumea asta cu invidii si rautati? Nu sunt prea multe deja?

Singura sau intr-o relatie esential este sa stii ca tu esti singurul lucru pe care il ai cu adevarat, si toate eforturile in directia asta vor trebui sa mearga.

Eu

soniologia — Fri, 14 Aug 2009 18:16:50 +0000

Poate ca acum imi vine sa plang din motive contrare, dar totusi cum am putut fi atat de parsiva incat sa imi petrec timpul langa cineva pentru care sentimentele, daca existau, erau atat de confuze. Cu fiecare zi ce trece ma intreb daca este in vreun fel posibil sa iti impui sa nu iubesti pe cineva, pentru ca sufletul tau asteapta surd si orb pe altcineva.

Oare mintea sa fie in halul asta de usor de pacalit, ratiunile sa nu fie decat povesti pe care i le repeti si cu care o tot obisnuiesti.

El

soniologia — Fri, 14 Aug 2009 18:10:51 +0000

Mi-e groaza sa ma gandesc ca pe el, acum, il iubeste altcineva. Mi-e si mai groaza sa ma gandesc ca El, acum, iubeste pe altcineva.

Oare ce a simtit el cand pe mine m-a iubit altcineva, dupa doar o saptamana? Nu cred ca a stiut, dar totusi ce a simtit el atunci cand a aflat ca nu mai e el in patul meu, caci in mintea mea e si acum.

Cum poate sa iubeasca pe altcineva decat pe mine? Cum am putut fi cu altcineva decat cu el?

Prin ce minuni se altereaza iubirile?

Unde?

soniologia — Mon, 27 Jul 2009 05:17:45 +0000

Obisnuiam sa spun ”prinsa intre doua lumi, apartinand niciunei”. Acum mi se pare ca nu mai am nici macar distanta dintre cele doua lumi care sa ma cuprinda. Dar asta se mai intampla, pana cand voi fi prinsa in una din ele si voi ramane vesnic pironita undeva.

Nu am inteles lucrurile care s-au intamplat in ultima vreme, cum nu pot sa inteleg nici acum ceea ce simt. Mi-e teama de tot ce va sa vina, pentru ca sunt predispusa sa fac prostii, sa gresesc, si apoi sa regret deciziile pe care le-am luat.